Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Liviu Iolu, candidatul PLUS la primăria Iași despre blatul PNL-PSD: veriga lipsă dintre PSD și PNL a fost găsită în persoana lui Mihai Chirica

Liviu Iolu, fost secretar de stat în guvernul tehnocrat, actualmente candidatul PLUS la Primăria Iași a postat pe pagina personală de facebook o primă reacție legată de trecerea lui Mihai Chirica la PNL. Iolu denunță blatul dintre cele 2 partide, ca fiind un un troc între politicienii vechi care conduc rețele locale de corupție de ani buni.

Veriga lipsă dintre PSD și PNL a fost găsită în persoana lui Mihai Chirica. El reface, de azi, lanțul de iubire dintre cele două partide.

E un blat ordinar pe care PNL îl face în speranța că va câștiga câteva voturi în plus mizând pe primarul în funcție. O renunțare de neînțeles, un troc între politicienii vechi care conduc rețele locale de corupție de ani buni. E și o palmă dată ieșenilor care se plâng de incompetența și incapacitatea lui Chirica de a administra un oraș cu un buget foarte mare.

Fostul pesedist Mihai Chirica a fost „adoptat“ electoral și va candida pentru un nou mandat la Primăria Iași din partea PNL. El e dovada clară a afacerilor transpartinice care au distrus România în ultimii 30 de ani. PNL și PSD dovedesc că nu există cu adevărat partide politice, ci doar interese de afaceri transpartinice. Când ai nevoie te înscrii în PSD, când se schimbă vremurile treci la PNL. Important e să râmâi mereu la butoane.

PNL nu a înțeles nimic din ultimele rezultate electorale din Iași și Moldova de Nord. A sacrificat speranța cetățenilor din capitala istorică a României, pe care a pus-o pe tavă actualului primar, un frânar al dezvoltării orașului de ani buni.

PNL câștigă azi un primar de municipiu. Pentru doar patru luni, până la alegerile locale pe care le vor pierde și Chirica și PNL la Iași.

PNL a hotărât să-l adopte pe Chirica în ciuda problemelor de integritate ale acestuia. Situația juridică a primarului, cercetat în mai multe dosare, e cunoscută. Sper că, înaintea deciziei, șefii PNL au citit cum Chirica și-a pus o casă de 700.000 de euro pe numele copilului de câteva luni pentru a-și ascunde niște bani pe care nu-i poate justifica. Sper că șefii PNL au citit investigațiile de presă pe care jurnaliștii ieșeni le-au făcut în ultimii ani.

Probabil, criteriile „transferului” lui Chirica au fost „competența” și „eficiența” binecunoscute. Între „realizările” primarului amintesc construcțiile imobiliare haotice, lipsa soluțiilor pentru mobilitatea în centrul orașului, poluarea ridicată, infrastructura de proastă calitate, administrația înecată de birocrație și incompetență.

Alianța USR PLUS are soluții pentru Iași și poate scăpa orașul de corupție și incompetență. Vom propune ieșenilor un candidat unic care să câștige în fața lui Mihai Chirica.

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.