Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Viorica Liderii PSD, huiduiţi de protestatari la Botoşani

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al social-democraţilor, a declarat vineri, la Botoşani, că-şi doreşte ca viitorul preşedinte al României să fie ”un preşedinte PSD”. Liderii alianţei PSD-ALDE nu au făcut un anunţ oficial privind candidatura la alegerile prezidenţiale.

”Vă doresc să aveţi succes. Îmi doresc să aveţi încredere şi îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până-n 2020, iar în primul rând în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României un preşedinte PSD”, a spus Viorica Dăncilă la conferinţa de alegeri PSD Botoşani.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat săptămâna trecută, la Craiova, întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale că dacă o să aibă posibilitatea fizic se va mai gândi, precizând că în prezent este liber.

„Dacă o să am posibilitatea fizic, ne mai gândim. Acum am (posibilitatea fizic – n.r.). Acum sunt liber, sunt cu voi”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat dacă ia în calcul o candidatură la prezidenţiale.

Coaliţia PSD-ALDE încă nu a anunţat o decizie în legătură cu candidatul la alegerile prezidenţiale.

Referitor la subiect, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, anterior, că e pregătit să îşi asume candidatura pentru un mandat la Cotroceni după ce o să vadă datele din sondaje. El a afirmat că a discutat în cadrul coaliţiei şi anunţul despre o eventuală candidatură îl va face după europarlamentare.

Preşedintele Liviu Dragnea a comentat ironic, vineri, la Botoşani, pensionarea procurorului general Augustin Lazăr, spunând că este ”puţin mâhnit”. ”Are o pensie uriaşă”, a mai spus liderul social-democraţilor. ”Sunt puţin mâhnit că a ieşit Lazăr la pensie. Are o pensie uriaşă. O şi merită… Revenim dacă-l credeţi important”, a spus ironic Liviu Dragnea în timpul şedinţei PSD Botoşani.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de pensionare a procurorului general Augustin Lazăr, începând cu data de 27 aprilie, atunci când acestuia îi şi expiră mandatul la conducerea Parchetului, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 19 aprilie a.c., decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 27 aprilie 2019 – pensionare”, se arată într-un anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Augustin Lazăr a anunţat, miercuri seară, că şi-a depus cererea de pensionare, precizând totodată că mandatul său la conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) expiră pe 27 aprilie.

Zeci de protestatari i-au aşteptat pe liderii PSD, care participă, vineri, la alegerile pentru conducerea locală a partidului.

Protestatarii au scandat, când a ajuns Liviu Dragnea, „PSD ciuma roşie”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”, „La închisoare, nu la guvernare”.

Alături de Liviu Dragnea, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani, unde au loc alegerile pentru conducerea locală a partidului, a ajuns şi premierul Viorica Dăncilă.

Printre liderii PSD care participă la eveniment sunt şi miniştrii Sorina Pintea, Daniel Suciu, Eugen Teodorovici, dar şi secretarul general Codrin Ştefănescu.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.