Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Siegfried Mureșan: Rovana Plumb și Dan Nica sunt propuneri proaste pentru funcția de comisar european

Siefried Mureșan, europarlamentar PNL, atrage atenția asupra nominalizării de către cabinetul Dancilă a Rovanei Plumb și a lui Dan Nica pentru funcția de comisar european. Acesta transmite că actualul cabinet „riscă reputația internațională a României „și reducele șansele României de a obține postul de vicepreședinte al Comisiei Europene la zero.

Totodată, europarlamentarul explică că există riscul, ca în urmă audierilor publice la care vor participa inclusiv cei doi candidați propuși de Viorica Dancilă, votul Parlamentului să nu fie unul favorabil având în vedere candidaturile slabe ale celor doi. În schimb, „cu nominalizări serioase, România ar avea ocazia unică de a obține un portofoliu important de comisar european, inclusiv o funcție de vicepreședinte al Comisiei. Motivul este că statele din Europa de Est nu au obținut nicio poziție importantă în nouă conducere a Uniunii Europene, iar noul președinte al Comisiei se vede nevoit să contrabalanseze acest dezavantaj în interiorul Comisiei Europene.”

Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene, este „unul dintre principalii vinovați pentru slaba absorbție a fondurilor UE aferente perioadei 2014 – 2020. România a absorbit doar 24% din fonduri europene structurale și de investiții alocate țării noastre, deși au trecut 5 ani și jumătate din exercițiul financiar actual de 7 ani. Că fost ministru al Mediului, Rovana Plumb poartă răspunderea pentru faptul că România a pierdut 440 de milioane de euro fonduri europene alocate pentru mediu în perioada 2007 – 2013”, mai transmite europarlamentarul român, reamintind și de faptul că Dan Nica este „europarlamentarul român care a mințit anul trecut în plenul Parlamentului European spunând că 98% din persoanele trimise în judecată pentru corupție în România au fost achitate. În realitate, doar 10% din dosarele de corupție s-au încheiat cu achitarea persoanelor anchetate, procentul de achitări din România fiind chiar sub media europeană.”

Share Post
Written by
No comments

LEAVE A COMMENT