Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Camera Deputaţilor votează astăzi modificarea codurilor penale, după ce proiectul a fost dezbătut în comisia „Iordache”

„Vom avea mâine dezbaterile în Cameră şi cred că mâine de la ora 12:00 vom avea şi votul final astfel încât să îi trimitem preşedintelui şi aceste două coduri. În proiectele care vor fi înaintate preşedintelui sunt numai articolele declarate constituţionale. O eventuală sesizare la CCR va fi respinsă după scaun, adică dacă nu am modificat niciun articol din cele declarate constituţionale e un exerciţiu democratic, pe care pot să îl înţeleg, că nu îşi doresc intrarea în vigoare.

Eu vă spun că până pleacă parlamentul în vacanţă aceste două coduri cu articolele declarate constituţionale, va fi obligat preşedintele să le promulge. Vacanţa eu o consider 1 iulie. La începutul lunii iunie, pentru că nu sunt elemente de neconstituţionalitate, răspunsul de la Curte poate veni. În aceste condiţii singura variantă pe care o mai are preşedintele este de a solicita o reexaminare. În reexaminare nu avem decât să i le facem pachet, să i le trimitem să le promulge”, a declarat Florin Iordache.

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de Florin Iordachem, a întocmit marţi raport favorabil pentru proiectele de lege privind Codul penal şi Codul de procedură penală.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Procedura parlamentară a fost reluată după ce ministrului demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, i s-a reproşat că nu iniţiază OUG pentru aceste modificări. Social democraţii au fost nemulţumiţi de faptul că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a făcut posibilă aplicarea articolelor din codurile penale care au fost considerate constituţionale.

”Parlamentul începuse finalizarea după decizia CCR, dar a fost greşeală a PSD că a crezut în unii care au spus că vor da aceste coduri prin OUG, ca să ajungă la final să meargă din câte am înţeles cu vreo 7-8 articole pe la Bruxelles într-o mare umilinţă. În ceea ce priveşte codurile, parlamentul să îşi urmeze cursul. Aceste legi trebuie să fe finalizate. Guvernul trebuie să se ocupe de programul de guvernare. Nu putem să lăsăm să se discute despre teme parazite luni de zile”, a declarat la începutul lunii aprilie Liviu Dragnea.

Ulterior, PSD i-a retras sprijinul politic lui Tudorel Toader.

Sursa: mediafax.ro

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.