Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Violeta Alexandru, despre creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani : există o tendinţă în societatea românească de a munci cât mai puţin

Într-o declarație către Agerpres, Violeta Alexandru, actualul Ministru al Muncii a făcut câteva precizări cu privire la o eventuală decizie de creștere a vârstei de pensionare la 70 de ani.

Astfel, această a precizat că înainte de toate este necesară o dezbatere în societate pentru că într-adevăr există o tendință a românilor de a se pensiona mai devreme.

Totodată , această măsură ar avea un umpact mai ales asupra persoanelor din sectorul public, acelea din sistemul privat având posibilitatea să discute direct cu angajatorul pentru a-și prelungi contractul de muncă.

Decizia trebuie foarte bine cântărită, am şi eu semnale în sensul în care simt că în societatea românească oamenii vor să se pensioneze cât mai devreme. Mulţi dintre cei care sunt aproape de vârsta pensionării îşi pun problema să se pensioneze cât mai devreme. Există o tendinţă în societatea românească de a munci cât mai puţin şi cred că trebuie o justă măsură pentru a da, într-adevăr, posibilitatea celor care doresc (să muncească după împlinirea vârstei actuale de pensionare, n.r.), dar în acelaşi timp de a ţine cont de o tendinţă pe care o văd şi eu în societate, de aceea nu mă grăbesc să iau decizii în lipsa unei discuţii.

Constatând că în toată Europa există o discuţie şi o preocupare faţă de acest subiect şi ca urmare a nevoii de a înţelege în ce măsură se pot găsi măsuri active pentru a-i stimula pe cei care doresc, subliniez acest lucru, să desfăşoare în continuare o activitate peste vârsta limită de pensionare, am început să analizăm, în interiorul Ministerului, fiind departe de a vorbi despre o decizie în acest sens, respectiv despre măsuri concrete pe care le văd deja clar ca întâmplându-se în perioada următoare, am început să documentăm subiectul. Nu cred că e de luat o decizie în această privinţă fără o dezbatere în societate, faţă de experienţa pe care am văzut-o la nivel european în reuniunea pe care am avut-o cu miniştrii Muncii de acum câteva săptămâni, ţări europene importante sunt preocupate activ de această chestiune.

Faţă de preocuparea colegilor mei (europeni, n.r.), personal găsesc că numai sub aspectul diferenţei care există între speranţa de viaţă din România şi cea din alte ţări, merită să facem mai întâi o dezbatere, merită să vedem cum îmbrăţişează societatea şi care sunt reacţiile pe care aceasta ni le dă cu privire la o eventuală măsură. Suntem departe de a lua o decizie, însă văzând de la nivel european o tendinţă a ţărilor membre UE de a genera o schimbare în această privinţă, m-am simţit datoare să documentăm şi noi, astfel încât, pe măsură ce se conturează propuneri, scenarii, dacă vom veni cu mai multe variante le vom scoate în dezbaterea publică şi, în funcţie de cum reacţionează societatea, se va trece la măsurile care se impun.

Ceea ce ştiu de la începutul acestei documentări este că o eventuală decizie pe acest subiect are de fapt un impact în sistemul public mai mult decât îl are în cel privat. Astăzi şi în sistemul privat poţi să ajungi la o înţelegere cu cel cu care lucrezi, dacă are nevoie de serviciile tale şi să ţi le oferi în continuare. În fapt, măsura va genera un impact în sectorul public, sunt conştientă de acest lucru, de aceea nu mă grăbesc să vă anunţ nişte decizii imediate pentru că nu sunt în acest punct. Pe măsură ce concluzionăm pe o variantă intermediară, vom dezbate în societate, nu se va lua nicio măsură în lipsa acestei discuţii, a declarat Violeta Alexandru.

Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.