Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Propunerea pentru noul Guvern PNL este vechiul Guvern PNL și un program de guvernare ușor ajustat

Noul guvern propus de premierul intermar , Ludovic Orban este acelasi cu cel care a guvernat România, timp de 3 luni, înainte de a fi votată moțiunea de cenzură depusă de PSD, săptămâna trecuta.

Astfel, acesta a declarat luni, la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL, că lista miniștrilor rămâne neschimbată, singurul care va avea ceva ajustări este programul de guvernare. Atât lista cât și programul vor fi trimise Parlamentului pentru solicitarea votului de învestitură. 

Principalele declarații ale lui Ludovic Orban:

  • Conducerea PNL a aprobat în unanimitate programul de guvernare care reprezintă o actualizare a vechiului program din 4 noiembrie
  • guvernul va avea aceeași componență
  • În 3 luni, guvernul pe care îl conduc a atins performanțe la care puțini români s-ar fi așteptat
  • Sunt mulțumit de activitatea miniștrilor și, ca atare, echipa guvernamentală e propusă în aceeași compoennță ca și guvernul care a funcționat începând cu 4 noiembrie
  • Am scos din programul de guvernare obiectivele atinse și am mai mai adăugat obiective în zona fondurilor europene, afaceri interne, dezvoltare și administrare locală
  • BEX m-a votat în calitate de șef de campanie la alegerile locale și parlamentare din acest an
  • Trimitem la Monitorul Oficial toate OUG-urile adoptate în ultima ședință de guvern. Deja au fost trimise unele OUG-uri, azi și mâine le vom trimite pe restul. Am adoptat OUG-uri indispensabile
  • OUG referitoare la alegerile anticipate va fi trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare
  • Am avut o motivare extem de solidă, pentru că în legea alegerilor parlamentare nu a prevăzută situația alegerilor anticipate. În situația celor 90 de zile trebuia reglementate niște termene
  • Strategia de tergiversare pe care se pare că vrea să o pună în practică PSD îi va face și mai penibili și mai antipatizați de români. Vor înțelege că nu pot boicota procedurile
  • Ne gândim și la soluții pentru a contracara un boicot fățiș din partea parlamentarilor PSD. O vom anunța la momentul potrivit
  • Am continuat discuțiile cu partidele pentru susținerea anticipatelor
  • La 1 septembrie 2019, începutul sesiunii parlamentare, când am anunțat procedura de depunere a moțiunii, am anunțat obiectivul nostru principal: alegerile anticipate. Obiectivul nostru de bună guvernare nu poate fi realizat decât dacă puterea revine la cetățeni, prin intermediul anticipatelor.
  • Vom continua discuțiile cu PMP și poate vom reuși să-i convingem să susțină anticipatele
  • Nu luăm în calcul un scenariu prin care să nu ajungem la anticipate
  • Nu intenționez și nu voi purta negocieri cu PSD legate de anticipate.
  • PSD fuge ca dracu de tămâie de alegerile anticipate
  • Dacă vor să se sinucidă politic, PSD-iștii pot continua pe linia tergiversării cu orice preț
  • Câte vieți are guvernul Orban? Obiectivul nostru îl reprezintă buna guvernare a României, de aceea ne dorim anticipate. Guvernarea după alegeri va depinde de capacitatea PNL de a câștiga alegerile cu un scor cât mai clar
  • 1 martie e termenul pentru stabilirea candidaților la funcția de primari și președinți de Consilii Județene, care vor fi validați în forurile de conducere ale partidului
  • În calitate de președinte al PNL, obiectivul meu e să suțin candidații PNL. Dacă la nivel local vor exista alianțe, nu voi fi împotriva lor, deși eu sunt președintele PNL și susțin candidații PNL.
Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.