Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Premieră mondială, exoschelet robotic folosit de un tetraplegic pentru a merge

O premieră mondială a fost realizată de o echipă franceză de la Universitatea Grenoble-Alpes, condusă de profesorul Alim-Louis Bendabid, și de centrul de cercetare Clinatec, condus de Stephan Charbardes. Descoperirile tocmai au fost publicate în prestigioasa revistă The Lancet Neurology.

Aproximativ 20% din leziunile traumatice ale măduvei spinării au ca rezultat tetraplegia, afecțiune care face imposibil controlul nervos al celor patru membre. Cu toate acestea, „creierul este încă capabil să genereze ordinele care mișcă de obicei brațele și picioarele, dar nu există nimeni care să le efectueze”, spun autorii acestui studiu clinic de neurochirurgie, „Brain Computer Interface”.

Astfel, după doi ani de pregătiri, prin intermediul unui exoschelet robotic, un tânăr de 28 ani a reușit să parcurgă 140 de metri, după ce în urma unui accident a rămas tetraplegic. Pentru a realiza conexiunea între creierul bărbatului și exoschelet, acestuia i-au fost implantați 2 senzori în zonele care controlează mișcarea, urmând ca acești senzori să capteze semnalele transmise de creier pentru a le putea tranforma ulterior în mișcări ale exoscheletului.

Pentru ca algoritmul să descifreze semnalele creierului și să creeze amprentele neuronale a fost folosit un avatar dintr-un joc video pe care tânărul l-a utilizat pentru a-i fi înregistrate mișcările brațelor și a picioarelor.

La momentul actual discutăm de un stadiu experimental al acestui proiect. Următoarea fază a experimentului va include alți 3 pacienți care vor folosi exoscheletul robotic, fără a fi susținuți printr-un sistem de siguranță atașat de tavan, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Thibault.

Share Post
Written by
No comments

LEAVE A COMMENT