Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Hotnews: Cum au sărăcit pensionarii? Guvernul le-a dat cu o mână și le-a luat cu două

Zilele trecute am văzut la televizor, la știri, o doamnă în vârstă care era supărată pe ce a făcut PSD. A spus ceva de genul: “Da, mi-au mărit pensia, dar au crescut prețurile de 70 de ori”.

Nu au crescut de 70 de ori, dar s-au majorat în așa fel încât creșterea de pensie să nu se simtă. Dacă acea doamnă consumă în special cartofi, fasole, făină, mălai, pâine, carne de porc și de pasăre, ouă și lactate, acum trebuie să scoată din buzunar, adică din pensie, cu 11,4% în plus. Dacă în coșul ei de consum cartofii, pâinea, ouăle și brânza au ponderi mari (adică consumă în special aceste produse), atunci ea plătește mai mult. Poate chiar cu 15-20% în plus față de cât dădea la finalul lunii decembrie 2016.

Bineînțeles, nu am introdus creșterile de prețuri de la energie electrică și gaze de 13%, respectiv 18%. Cu aproape 8% a crescut și prețul încălzirii, adică a energiei termice.

În loc să o ducă mai bine, deciziile Guvernului au sărăcit-o pe acea pensionară.

Și să ne facem mai bine o idee, să ne uităm la punctul de pensie. Până în iulie 2017 a fost de 917,5 lei (nivel stabilit de fostul Guvern, cel al tehnocraților). Apoi, până în iulie 2018 se situa la 1.000 lei, dată după care a ajuns la 1.100 lei. 

Astfel, vorbim de o creștere de aproape 20%, iar prețurile la mâncare, în funcție de consumul fiecăruia, au crescut cu până la 20%, în medie. Asta fără a lua în calcul și încălzirea, curentul și gazele, care au crescut cu 8-18%.

Despre sărăcie am mai scris. Este efectul strategiei de creștere a salariilor peste productivitate, în special de majorările angajaților bugetari. În final, au crescut prețurile, a crescut consumul pe bunuri din import, au scăzut resursele disponibile pentru investiții, au apărut taxe (OUG 114) etc.

Circula zilele trecute un clip al PSD pe internet în care partidul se lăuda că OUG 114 a plafonat prețul la gaze pentru populație, așa că nu vor plăti mai mult. 

Ce nu a spus PSD este că firmele care produc mâncare, de exemplu, vor trebui să plătească prețul mărit pentru că au mărit taxele companiilor din sector, astfel că se vor scumpi produsele. Pensionarii vor avea mai puțini bani de mâncare. Vor cumpăra mai puțin. Excepția este a celor care au pensie specială. 

Cu alte cuvinte, Guvernul nu mărește prețurile direct la populație, dar crește la firmele de la care cumpărăm produsele. Ele vor mări prețurile, pentru că iau gaze mai scumpe, iar în final tot noi sărăcim. De exemplu, brutăria care ne face nouă pâine folosește gaz. Dacă prețul gazului crește, ce va face brutăria?

Sursa:hotnews.ro Articol: Florin Barbuta  

Share Post
Written by
No comments

LEAVE A COMMENT