Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Cezar Nourescu, CEO CBNagro.tech: În România este ușor să faci un business pentru că-s foarte multe lucruri nefăcute, trebuie doar să vezi ce merge în vest și să oferi profesionalism

Cine este Cezar Nourescu?

M-am născut la Iași, am copilărit la ferma bunicilor în Brăila, de unde-mi și vine apetitul pentru domeniul agricol, chiar dacă toate studiile sunt în domeniul tehnic: liceu mate-info, facultatea de Automatică la UPB.

În timpul gimnaziului/liceului/facultății am avut ocazia să învăț participând la tot felul de proiecte în cadrul firmei tatălui meu: am montat calculatoare, am făcut rețele de internet, am deschis un net caffe, am predat cursuri ECDL, configurat servere, am creat infrastructură pentru servere, instalat și configurat diferite aplicații enterprise,însă cu toate acestea, fiind o firmă relativ mică în provincie, am vrut să învăț mai mult și atunci m-am angajat la un partener mare IBM unde am dezvoltat infrastructură pentru datacenter.

Cum au fost începuturile tale că antreprenor și ce te-a determinat să îți începi propriul business?  

N-a durat foarte mult timp și mi-am dat demisia pentru a face o firmă, simțeam că pot face mai mult și aveam iluzia că pot face mai bine. A fost foarte amuzant, am deschis firma în 2011 dar nu știam ce voi face concret pentru aproximativ 4 luni, până când m-a sunat un fost client să-mi ceară o recomandare pentru realizarea unui site. În acel moment, am luat 6 laptop-uri SH, niște telefoane semi defecte, am pus anunț de angajare pe lângă universități și uite așa am început acasă, cu 2 oameni în bucătărie, 2 în dormitor, 2 în sufragerie, sunau să promoveze ce făceam.

După acest proiect am furnizat câteva soluții către o firma parteneră Orange, către care am livrat niște soluții extrem de eficiente.

În 2012 ne-am gândit că am putea să eficientizăm timpul prin a dezvolta un startup (bazat pe produs tech) cu adresabilitate mai largă, către o nișă. Așa am început 2bitsEDU, proiect care era să ne ducă în faliment, am mers până în pânzele albe cu el.

În 2015 am dezvoltat Arendaș.ro, o aplicație online pentru gestiunea contractelor de arendă și a tranzacțiilor fiscale. Pentru a ne focusa pe CBNagro.tech, început în 2016, am vândut anul acesta firma A.ro către ISAGRI România.

Ce este CBNagro.tech?Dă-ne câteva detalii despre începuturile businessului. Ați început cu software B2B, ați continuat cu Arendaș.ro și acum IoT


CBNagro.tech a apărut la solicitarea unui fermier, Bogdan Sitaru, cu care eram partener în firma Arendaș.ro. Pentru început am oferit strict un upgrade tehnologic prin care ne conectăm la senzorii existenți cu echipamente electronice dezvoltate de noi. Aceste echipamente citesc automat senzorii și transmit datele în cloud, oferind acces către orice device: telefon / tabletă etc. Acest lucru ne-a oferit un element de unicitate pe plan internațional, CBNagro.tech devenind singura soluție din lume care oferă compatibilitate cu senzorii vechi.

În acest moment oferim soluții complete, adică producem senzori, echipamente citire senzori, echipamente de control ventilație, senzori ambientali (stație meteo) și senzori de prevenție a condensului. Urmează să extindem lista de produse cu senzori de CO2, senzori de temperatura pentru mecanizari, vom integra software cu cântarul de recepție în bază, gestiunea stocurilor, modul închiriere siloz, etc. Viziunea noastră este să avem cel mai complet sistem pentru procesul de stocare, de la recepție până la vânzarea mărfii.

Sunteți de peste 8 ani pe piață. Care este situația actuală a proiectului și ce planuri aveți pentru viitor?


Firma este înființată în 2011, dar proiectul acesta este startat în 2016. Am crescut destul de mult până acum. Spre exemplu 2018 vs 2017 am crescut de 4 ori, iar în 2020 estimăm 20-30 ori vs 2019. Începând cu anul 2020 începem să intrăm și în alte piețe din Europa, Ucraina, Rusia și Brazilia.

Ce challenge-uri ați avut în crearea acestui produs?


Principalele provocări sunt date de partea hardware. Procesul de R&D este destul de anevoios, consumă timp și resurse, este dificil de testat pe scenarii reale, clienții își doresc soluții credibile ceea ce este greu de obținut din prima. Din aceste motive am refuzat să vindem în afară țării până acum, când a ajuns produsul la maturitate, am obținut și credibilitate prin bazele instalate și testate în acești ani.De asemenea, procesul de vânzare este unul costisitor, cu perioade lungi de concretizare a unui deal.


Care este viziunea ta asupra mediului de business din România ?  

Nu am o viziune macro, ci strict cu ce m-am confruntat. În România este ușor să faci un business pentru că-s foarte multe lucruri nefăcute, trebuie doar să vezi ce merge în vest și să oferi profesionalism. Un business poate porni mai ușor în România, cu resurse mai puține la început. În schimb, avem câteva probleme:

  • nu știm să vindem
  • nu știm marketing
  • nu avem încredere să cumpărăm de la români. După revoluție s-a clădit această imagine că tot ce e românesc e prost, iar tot ce e în vest e bun. Strict ce facem noi este mult peste tot ce oferă concurență, atât calitativ cât și tehnologic.

Din experiența acumulată, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori români?

  • Să învețe de la cei care au făcut deja ce vor ei să facă;
  • Să asculte sfaturile, chiar dacă nu le convine;
  • Să învețe să vândă;
  • Să-și dezvolte soft skills .
Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.