Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Când discutăm despre UX, discutăm despre afaceri

Sfera UX a fost și probabil încă este ignorată cu desăvârșire in mediul Enterprise. Câți dintre noi suntem angajați ai unei multinaționale care folosește un sistem ERP/CRM sau orice alt fel de sistem informatic achiziționat de la terți? De obicei terții sunt companii mari producătoare de software care oferă servicii și soluții personalizate nevoilor mediului de afaceri. Câți dintre noi am fost nevoiți să folosim aceste produse software și în câte cazuri am fost nemulțumiți de modul greoi de utilizare al acestora?

Câți dintre noi consideră utilizarea unui astfel de sistem o povară mai mult decât o modalitate eficientă care să ne ajute la îndeplinirea sarcinilor de serviciu într-un timp cât mai scurt? Câți dintre noi nu ne-am fi dorit ca aplicația respectivă să arate altfel și să fie mult mai ușor de utilizat?

Nu cred că greșesc daca spun că multe din sistemele informatice disponibile pe piață sunt “stufoase”, dificil de înțeles și utilizat, cu interfețe depășite tehnic și moral. Asta se întâmplă pentru că primează nevoia de business iar partea de design este redusă la minim din lipsă de experiența sau pentru că nu generează un profit imediat. Suntem orientați către profit însă câtă atenție acordăm omului? Celui care trebuie să utilizeze acest sistem informatic zilnic? 

Sfera Enterprise a ignorat pentru foarte mult timp importanța designului UX/UI, concentrându-se exclusiv pe funcționalitatea aplicației.

În ultima perioadă, mediul Enterprise se află sub asediul UX. Mai mult de nevoie decât de voie. Poate pentru că s-a ajuns la un nivel de înțelegere mult mai profund care pune pe primul loc experiența utilizatorului. Mediul Enterprise este un mediu sobru, orientat spre afaceri, iar arta pare că este un intrus în această sferă. 

Expresia artei implementată în interfețele grafice este tocmai acel liant de care avem nevoie pentru a lega sistemul informatic de utilizator – care nu este o mașină și căruia nu îi poate fi pretinsă lipsă sentimentelor.

Tindem să vedem o aplicație informatică mai puțin din prisma celui care o folosește și mai mult din prisma modelului de afaceri căruia ii se adresează. 

Verticala de business a oricărei companii trebuie să fie susținută de o infrastructură IT puternică, iar o infrastructură IT puternică este un ecosistem în care primordială este eficiența. Pentru a adresa problemele de eficiență trebuie să ignoram propria noastră ignoranță și să abordăm un model orientat spre satisfacția utilizatorului.

Regândirea strategiei de UX în sfera Enterprise

Să ne uităm la cele mai folosite sisteme de operare de pe planetă. Windows și MacOS. Sunt cele mai folosite pentru că sunt cele mai puternice sau pentru că sunt cel mai ușor de folosit? Iar dacă Microsoft și Apple au înțeles acest lucru poate că e timpul să îl înțelegem și noi.

Microsoft are de mulți ani designeri UX și psihologi care studiază comportamente și tipare umane. Ca pondere în totalul angajaților, programatorii în sine sunt mai puțini de jumătate. Apple este un pionier în tot ceea ce înseamnă Design. Pornind de la produsele hardware și terminând cu infrastructura de aplicații și servicii software. Atât Microsoft cât și Apple oferă software orientat client. Așadar, cum regândim strategia de UX din mediul Enterprise în era orientării exclusive către client?

Cunoaște-ți clienții

Procesul de proiectare al unei soluții software orientată către mediul de afaceri începe de la client. Începe prin a cunoaște de ce are nevoie utilizatorul astfel încât să își rezolve problemele de business cât mai eficient. Nimeni nu dorește o aplicație care să îl încurce mai mult decât îl ajută. Clienții au întotdeauna o problema de business care trebuie adresată, dar ei la final sunt oameni, nu mașini. Au emoții și sentimente. Iar acest aspect a fost ignorat cu desăvârșire în mediul Enterprise. 

Astfel, designul UX / UI ca disciplină de importanță maximă în procesul de dezvoltare al unei soluții software intră în sfera Enterprise și își face loc în procesul de dezvoltare al celor mai puternice aplicații de business. Sisteme de urmărire a producției, sisteme ERP/CRM complexe, sisteme de analiză, statistică și raportări automate, module pentru top-management iar lista poate continua. Rezultatul va fi dezvoltarea unor sisteme complexe orientate către client, nu către nevoia de business. Pe ea o adresează în mod direct, folosind o abordare user-friendly.

Proiectând astăzi software-ul pentru mâine

Procesul de dezvoltare al unei aplicații complexe pentru mediul Enterprise este anevoios. Însă acest lucru trebuie să se reflecte doar asupra echipei care îl dezvoltă și nu asupra clientului. Noi trebuie să oferim o soluție software complexă și puternică dar nu complicată. Vom observa că în acest moment se mută complexitatea de la utilizator în codul sursa. Cresc costurile dezvoltării însă crește și eficiența aplicației informatice și odată cu ea, satisfacția utilizatorului. Un produs software ușor de folosit se vinde singur și devine in același timp atractiv pentru actualii și viitori clienți.

Astăzi utilizatorii iau tot mai multe decizii cu privire la ceea ce ei doresc să obțină de la soluțiile software pe care le folosesc. Având in vedere acest aspect, echipele UX pot fi eroii propriilor organizații, construind experiente unice. 

The challenge for IT is to take off its features hat, and think about the end user.

Share Post
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.