Bine ai venit pe Romania Expose - sursa ta de știri de ultimă oră, articole, opinii și analize
 

Florentin Bota, CEO CodexWorks: pe termen lung munca de outsourcing va fi o comoditate

Cine este Florentin Bota? 


O întrebare foarte bună, se întâmplă destul de rar să mă gândesc la mine așa cum se vede din exterior.
Sunt o persoană fascinată de cum funcționează lucrurile. Mereu analizez situațiile de cauză-efect, de ce oamenii acționează într-un anume fel sau cum se leagă logica din cod, într-un mod aproape vizual.

Voi trece pe scurt câteva idei legat de cine sunt și cu ce mă ocup în momentul de față, în special pentru cei care nu mă cunosc încă. Pentru cei care mă cunosc, aș vrea să profit de oportunitate ca să îi salut și să le mulțumesc, fiecare dintre ei a contribuit la dezvoltarea mea de până acum.

Așadar, în momentul de față sunt co-fondator și CEO la CodexWorks Technologies, o companie de software specializată pe automatizari de procese și doctorand cu diverse activități de cercetare la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, unde am activat de asemenea ca și cadru didactic asociat.

Sunt pasionat de tot ce ține de informatică în general, domeniu în care am adunat o cantitate considerabilă de experiență. Sunt astfel destul  de greu de impresionat de ultimele „buzzwords” (termeni la modă în domeniu), dar realist în același timp de cât de repede se schimbă lucrurile în această industrie.

Cum au fost începuturile tale ca antreprenor și ce te-a determinat să îți începi propriul business?

A fost o decizie interesantă la momentul respectiv. Terminasem masterul la Sibiu, lucram ca și freelancer, și a venit momentul să iau o decizie: rămân acolo și mă angajez (probabil la o multinațională) sau încerc să-mi creez propriul business.

Partea interesantă e că nu am stat deloc pe gânduri. Voiam să pot controla ceea ce fac iar ca și angajat nu ar fi fost posibil.

Așa am înființat prima firmă, BotaShop, undeva în 2013. A fost o experiență foarte interesantă și un pas important spre CodexWorks și ceea ce suntem acum.

Ce este CodexWorks Technologies? De ce  web applications? Cu ce veniți nou în zona companiilor de IT

Companie

CodexWorks a fost următorul pas pentru mine. Aveam experiența necesară și îmi doream proiecte mai complexe, care să ne permită să creștem ca și echipă. 

Ca și definiție poate sună prea artistic însă noi, întreaga echipă, suntem CodexWorks Technologies.

Avem un mediu de lucru similar cu orice firmă „mare” de software, însă avem agilitate și o eficiență crescută, lucru care ne permite să creăm produse de multe ori peste așteptările clienților noștri.


Web applications

Legat de aplicațiile web, ele reprezintă o soluție elegantă pentru o lume permanent conectată la Internet și obișnuită deja ca  lucrurile să se miște și să arate într-un anumit fel.

Majoritatea aplicațiilor (în special cele enterprise) erau în trecut dezvoltate cu interfețe de tip desktop, care vin cu multe limitări.

Gândiți-vă de exemplu la acel calculator pe care rulează softul de contabilitate și pe care nu se instalează altceva, ca să nu se „strice” cumva.

În momentul în care aplicația rulează într-un browser (gândiți-vă la Chrome sau Firefox de exemplu), aceasta poate fi accesată de oriunde și în special de pe orice.  Asta e foarte pe scurt o aplicație web, una în care utilizatorii se conectează printr-un client și tehnologii Web.

Astfel poți introduce date de pe un PC, poți trimite decizii de pe un MacBook și poți vedea rapoarte de pe telefon, totul accesând de fapt aceeași aplicație. Tehnic poți lega și televizorul la ea, dacă exista browser în sistemul lui de operare.

Cu ce venim nou?

Bine, acestea sunt lucruri normale în ziua de azi, iar ceea cu ce venim noi în plus este partea de automatizare a proceselor. 

De exemplu, unul dintre clienții noștri importanți este o companie europeană de transport și logistică, cu procese business specifice acestei industrii.

O problemă comună, care apărea și aici, era faptul că traseul datelor era încetinit de mecanisme manuale (excel-uri, documente scanate pe e-mail, acte livrate fizic pe distanțe mari etc), ceea ce încetinea activitatea în sine.

Soluția pe care am implementat-o a permis o gestiune unificată a datelor, comunicare în timp real între departamente și verificări ale acestor date, pentru a nu permite erori.  Asta a permis angajaților sa se concentreze pe lucrurile importante.

Ca și  rezultate tehnice, i-am ajutat să-și crească cifra de afaceri de la 12 M EUR la 25 M EUR, cu același număr de angajați, iar anul acesta e posibil sa fie și mai mare. Timpul de gestiune a informațiilor a scăzut de la 1-2 luni la timp real, iar evidența este mult mai simplă.

Ceva similar fac cei de la UiPath, doar ca noi luăm procesul complet și analizăm ce anume se poate automatiza, apoi construim un „backbone software” care să permită aceste lucruri. 

Ați început acum aproape 3 ani, ce challenge-uri ați avut în crearea acestei companii?

Chiar am avut  o retrospectivă recent, au fost 3 ani ce se simt ca și 5, în care s-au întâmplat foarte multe lucruri.

Am început 2 oameni, împreună cu asociatul și colegul meu George Monda, iar acum suntem în punctul în care gestionăm proiecte de peste 500.000 EUR, cu fluxuri complete de date, de la mobile la cloud și inclusiv la senzori de motorină ? . 

Printre challenge-uri și implicit lecții as număra:

  • trecerea de la „chaos programming” (aici ar merita o discuție completă pe subiect) la procese și proceduri clare, în care fiecare știe la ce se lucrează, ce e de făcut și ce s-a finalizat în acel moment;
  • cum să gestionăm presiunea și cum să discutăm mai eficient cu beneficiarii;
  • cât de mult ajută dacă echipa este full stack și poate gestiona o funcționalitate cap-coadă;
  • cât de important este să ai un mediu de lucru productiv și unde comunicarea să fie ușoară;
  • e dificil să te faci cunoscut, în special la început;
  • e nevoie să înveți multe lucruri noi ca să poți merge înainte;
  • responsabilitățile aferente unui proiect mare sunt uriașe.

Cum v-ați dezvoltat în această perioadă, care sunt următorii pași și ce planuri aveți de viitor?

Am crescut exponențial și deși nu suntem foarte mulți oameni am reușit să ajungem în topul firmelor de software din regiune. 

Inițial lucram remote și la beneficiar, apoi ne-am deschis la Cluj-Napoca un birou în care ne dorim să creștem în continuare.

Ca și planuri de viitor ne propunem să preluăm proiecte noi, iar pe termen mediu și lung ne gândim să dezvoltăm un produs propriu, pe care să-l scoatem pe piață.

Care e viziunea ta asupra mediului de business  din România ? Cum vezi evoluția lui?

Mediul de business din România este unul foarte interesant pentru noi, în special pe ramura de IT. Majoritatea colegilor noștri alegeau să plece, însă astăzi trendul nu mai pare valabil.

Există foarte multe oportunități în țară, tot mai mulți programatori aleg să rămână aici și din fericire încep să apară produse proprii, dezvoltate în România , lucru care pe noi ne bucură. Pe termen lung munca de outsourcing va fi o comoditate, iar produsele proprii vor asigura o economie sustenabilă.

Din punct de vedere al colaborării cu alte firme am avut plăcerea de a lucra cu furnizori și clienți serioși, nu am avut niciodată probleme de plată sau calitate proastă a serviciilor. Poate au fost mai mulți factori aici, însă din acest punct de vedere am fost „norocoși” până acum.

Din punct de vedere al lucrului cu statul, ei bine, aici sunt multe lucruri structurale de schimbat:

  • avem foarte multă birocrație inutilă, e nevoie de sute de documente fizice pentru absolut orice (am și acum “traume” de la adunat bonuri si facturi de pe tot pe unde merg);
  • regulile contabile sunt complexe și se schimbă prea des. Am început să îi apreciez mai mult pe contabili, munca asta nu e ușoară;
  • nu avem stabilitate și nu putem face planuri pe termen lung .

Sunt și lucruri bune pe care le-am apreciat:

  • Funcționarii  sunt mult mai profesioniști și prietenoși, chiar profit de ocazie să le mulțumesc;
  • Nu am simțit la controale ca vor să găsească ceva cu orice preț, doar își făceau treaba;
  • Am primit sfaturi bune peste tot unde am fost, lumea încurajează antreprenoriatul și încearcă să ajute unde poate; 
  • Sunt multe lucruri care se pot face online, ceea ce un pas în direcția bună.

Din punct de vedere al mediului de business în general, aș zice că suntem o piață cu un potențial foarte mare de creștere. Dacă s-ar efectua reforme reale în Educație și Infrastructură am putea crește fără probleme la nivelul Poloniei de exemplu.  Limitările sunt diverse, însă potențialul de creștere există.

Ca și evoluție, progresăm înspre un mediu matur, cu jucători mari și cu experiență, dar și cu potențial de inovație, unde un start-up din București de exemplu poate ajunge lider global pe o întreagă ramură a industriei.

Împărtășind din experiența personală, ce sfaturi ai avea pentru tinerii antreprenori români?

  • Fă ceea ce-ți place și te pasionează;
  • Găsește parteneri pentru lucrurile la care nu te pricepi;
  • Oamenii buni sunt foarte importanți;
  • Fără clienți nu exiști, deci nu subestima marketing-ul;
  • E nevoie de proceduri, ideal de la început;
  • Ia rapid deciziile grele, timpul nu le va rezolva;
  • Nu te atașa prea mult, „copilul” tău are nevoie de spațiu ca să crească;
  • Învață din greșelile tale și în special ale altora;
  • Dacă simți că te epuizezi, nu faci bine ceva;
  • Ai încredere în tine, dacă vrei și ai resurse, poți face orice.
Share Post
Written by
No comments

Sorry, the comment form is closed at this time.